Dr. Vasile Miculescu: „Nu se putea face un rău mai mare pentru Almăj decât desfiinţarea spitalului din Bozovici!”

Centrul de Sănătate Multifuncţional Bozovici, cu regim de Centru de Zi, secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţe Reşiţa, a fost supraaglomerat astăzi, medicul Vasile Miculescu consultând şi tratând până în jurul orelor amiezii peste 30 de pacienţi din localitate sau veniţi din satele aflate în jurul comunei din Valea Almăjului.

Ieri agolmeraţia a fost la fel de mare, în plus, au fost şi patru cazuri grave, cu pacienţi care au fost trimişi la Reşiţa cu ambulanţa. Centrul de Zi funcţionează în timpul săptămânii, în zilele lucrătoare, de la ora 8 la 13, însă în repetate rânduri medicii sunt nevoiţi să rămână peste program, fiindcă pacienţii sunt prea mulţi. După amiază şi noaptea intră în funcţiune Centrul de Permanenţă, la care fac de gardă medici de familie din Bozovici.

Doctorul Vasile Miculescu, medic internist, cu competenţe în cardiografie şi eco-cardiografie, ne-a spus: „Centrul nostru deserveşte Bozoviciul şi 24 de sate şi comune din împrejurimi. La Reşiţa, poate că e mai uşor să refuzi un pacient, pentru că are tramvai (n.n. – d-l doctor nu a mai fost la Reşiţa de pe vremea în care circula tramvaiul), are maşină, vine din nou, dar dacă eu îl refuz acum, el se duce doisprezece kilometri şi cine ştie ce păţeşte, pentru că cine ştie ce boală are! Aşa că eu n-am cum să-l refuz. Stăm de serviciu până consultăm ultimul pacient”.

La Centrul de Zi din Bozovici lucrează doi medici internişti, dr. Miculescu şi doamna dr. Jura, şi două aistente, iar pentru copii vine de la Reşiţa, o dată la două săptămâni, un medic pediatru. Pacienţii nu pot fi internaţi peste noapte, nu pot fi trataţi pentru boli care necesită internare, nu pot fi operaţi, deşi unitatea are aparatură şi ustensilele medicale necesare. Acestea se află în conservare.

Primarul comunei Bozovici, Adrian Sergiu Stoicu ne-a spus că, recent, a purtat tratative şi a convins o familie în care soţul este profesor, iar soţia medic pediatru, să se stabilească în localitate asigurându-le o locuinţă şi posturi: soţul a fost angajat deja cadru didactic la liceul din Bozovici, iar soţia urmează să vină la Centrul de Zi. Dar, doctoriţa este din Republica Moldova şi mai trebuie să-şi echivaleze studiile. Mai sunt şi cinci angajaţi auxiliari, plătiţi de Primăria Bozovici. Celelalte cheltuieli sunt asigurate din cotizaţia plătită de primăriile din Valea Almăjului, reunite în Asociaţia „Sănătate pentru Almăj”. Tot prin asociaţie s-a stabilit un supliment la salariu de 2.000 de lei pentru medici, ca să nu plece din Bozovici. Însă nu toate primăriile îşi plătesc cotizaţia, astfel că Primăria Bozovici a decis, prin hotărâre de Consiliu Local, să îşi sporească participarea financiară la „Sănătate pentru Almăj” de la 1.500 de lei, la 2.500 de lei. Pe lângă aceasta primăriile mai contribuie, după puteri, cu lemne pentru încălzirea spitalului.

„Numai eu, anul trecut, am consultat şi tratat în jur de 5.000 de pacienţi. Populaţia a pierdut foarte mult prin desfiinţarea spitalului. Vedeţi, şefilor le este şi frică să mai vină pe aici, pentru că întotdeauna populaţia îi întreabă ce e cu spitalul, pentru că oamenii regretă desfiinţarea lui. Nu se putea face un rău mai mare pentru Almăj decât desfiinţarea spitalului!”, a mai precizat medicul Vasile Miculescu.

Frumos judeţ! Din fericire este (încă) locuit!

De:  MATEI MIRCIOANE 12 martie 2014

Am făcut, ieri, o călătorie. Nu a fost nici o expediţie în zone sălbatice sau exotice (nici nu se putea într-o singură zi), dar n-a fost nici o plimbare în jurul curţii sau, mă rog, în jurul blocului. A fost ceva între ele. O călătorie cu maşina, cu viteza binişor sub limita maximă legală, în inima Banatului de Munte, pe traseul Reşiţa – Anina – Bozovici – Anina – Oraviţa – Reşiţa.

Am mai fost de nenumărate ori pe drumurile şi în localităţile vizitate ieri, dar, m-am convins, încă o dată, că o călătorie poate face mult mai mult decât o cutie cu vitamine sau o carte citită. Spun asta fără să subestimez vitaminele sau cărţile. Un scriitor spunea că o călătorie face cât 30 de cărţi citite. Evident, nimeni nu poate da cifra exactă a cărţilor pe care trebuie să le citeşti ca să aduni în spirit aceeaşi bogăţie, emoţie şi experienţă pe care ţi le oferă, de exemplu, o călătorie prin Munţii Aninei (de data aceasta, pe şosea) şi prin Valea Almăjului. E drept că într-o călătorie contează şi calitatea însoţitorilor şi vremea. Dar, având eu parte de însoţitori mai mult decât suportabili, chiar agreabili aş zice, şi de o însorită vreme de primăvară, pot spune că a fost o zi mai mult decât perfectă. Pentru că imperfecţiunile, surprizele şi micile incidente dau farmec şi valoare unei călătorii. Şi pot spune, împotriva cugetării sarcastice arhicunoscute: Avem un ţinut minunat, care din fericire este şi locuit!

La capitolul peisaje, afirm că rar se pot vedea păduri, cleanţuri, ape şi cascade, arături târzii de primăvară, lanuri, păşuni curate, păşuni înţelenite, buruieni, mai frumoase ca la noi. Rar se pot vedea localităţi mai melancolice şi mai frumoase ca Anina, Oraviţa şi Bozovici. Bine, unii spun că sunt şi triste, poate că au şi ei dreptate, dar, în lumina soarelui de primăvară tristeţea se transformă în poezie, iar melancolia capătă strălucirea boabelor de rouă. Apropo de poezie, unul dintre agreabilii mei însoţitori a cugetat adânc. „Ce minunat ar fi să trăieşti la Anina, cu o pensie de cincizeci de milioane!” Corect! Şi valabil şi pentru celelalte localităţi.

La capitolul oameni ar fi multe de povestit. Mă opresc, pe scurt, la medicul Vasile Miculescu din Bozovici. Un om minunat, care încă nu ştie că la Reşiţa s-a desfiinţat tramvaiul şi face ore peste program, ca să nu-şi trimită acasă pacienţii veniţi de prin sate. Un bozovicean în tălpi, care, în urmă cu ceva timp şi-a modernizat casa veche, părintească, şi într-un perete a găsit o sticlă de ţuică, zidită acolo, după estimările sale, în urmă cu 70 de ani! Cum o bucurie nu e bucurie adevărată dacă nu o împărtăşeşti cu prietenii, a mers cu „ţuica bătrână” la Primărie şi au degustat-o acolo, cu primarul şi cu alţi câţiva tovarăşi selecţionaţi cu atenţie. Martorii spun că arăta ca o ţuică veche de doi ani, avea culoare şi gust de ţuică, dar nu mai avea tărie. Cu toate acestea au avut senzaţia că s-au ameţit puţin. De unde rezultă că nu neapărat vârsta şi tăria contează. Mai contează şi poveştile, legendele, şi însoţitorii.

Tot aşa ne-am ameţit şi noi puţin cu imaginile, parfumurile şi culorile unor localităţi mult mai vechi decât ţuica lui nea Vasile, care nu prea mai au tărie, dar sunt încărcate de poveşti şi legende. Şi am mai văzut că prin livezi, totuşi, au înflorit prunii pentru o ţuică nouă.